Delir.

2.19 noaptea. Ma aflu intr-o pestera vopsita in galben si uitata de lume. La intrare se afla o perdea…e de un mov mat..sters…aproape inexistent, totusi ceata ce o defineste este densa. Este precum un perete ce ma separa de o lume..o lume reala..poate chiar de lumea mea. In dreapta mea sunt o gramada de caramizi….sunt..gaurite si aruncate..parca cineva ar fi avut nevoie sa se descotoroseasca de ele..si nu a gasit alt loc mai bun decat acesta. Sunt multe…insa cele intregi.. cele negaurite sunt doar cateva. Undeva mai in spate..pot zari la lumina unei lumanari ce arde intens si totusi slab o alta caramida, numai una. Este atat de frumoasa..si din departare se aseamana cu marmura. Are in jur presarate petale de orhidee. Era precum un altar acolo... Si cand m-am apropiat…am simit cum flacara lumanarii ma arde. Ma topea..ma durea..ma naucea…si imi placea. Langa lumanare se afla o oglinda. Am ridicat-o usor..si am vazut in ea un suflet…era un suflet ce se zbatea. Era precum un copil..zapacit..si parca suferea. In coltul oglinzii am putut zari dupa ceva vreme o picatura de sange. Am luat-o cu varful degetului si mi-am pus-o pe inima. Am murit..iar acum traiesc. M-am uitat in jur si am vazut negru…era nimic. Daca traiesc de ce nu vad nimic? Cred ca preferam pestera plina de intrebari. Am auzit un ras haotic apoi mi-am zarit mainile si picioarele legate. Un suflu puternic m-a umplut de praf si am auzit o voce ce-mi soptea ca mi-a incatusat mintea,puterile…totul. Chiar asa era. Nu puteam face nimic…dar imi simteam inima cum batea. M-am gandit “Ha-ha…ti-a scapat un amanunt” si m-am eliberat. Inima imi sangera. Nu intelegeam de ce..dar am gasit un biletel pe jos..pe o poteca din pietricele. “ Ceva din tine nu renunta. Continua sa mergi “. Si am mers…ore..zile…si chiar mai mult de atat. La capatul drumului din pietricele am gasit o fantana, iar cand am atins apa cu mana, totul in jurul meu s-a transformat intr-un vid alb. Am vazut in fata o perna…si m-am dus catre ea. M-am asezat lin..si brusc m-am simtit cea mai fericita persoana din lume. Am zambit. Am zambit in acel fel. Apoi am adormit…

Au fost nopti amare si zile grele. NU, sunt nopti amare si zile grele. Se spune ca nimic nu se poate realiza fara un sacrificiu. Dar care este sacrificiul pana la urma...sa nu se realizeze deloc? Mi-e greu, mi-e greu si ma simt singura, fara voi. Ma simt ca si cum ar trebui sa salvez lumea undeva unde nu cunosc pe nimeni. Mi-e dor de voi mai mult decat de oricine in momentul de fata. Tot incerc sa ma mint ca o sa-mi adun toata furia si o sa merg pana la capat. Dar mi-e greu. Nu stiu cum se simt oamenii fara prieteni si sincer nu vreau nici macar sa imi imaginez. Cineva mi-a spus mai demult "Mi-as da o luna din viata pentru inca o luna de scoala". Eu cred ca mi-as da un an din viata pentru inca un an de scoala. Cam asa ma simt eu acum, dar cu cateva retineri. Mi-e greu sa ma trezesc cu sila dimineata stiind ca nu o sa va vad, ca nu o sa ne certam, ca nu o sa mai facem cine stie ce nebunie sau cine stie ce lucru prostesc. Si mai e atat de putin, dar rabdarea mea e pe terminate.

" Esti cea mai buna prietena a mea si o persoana absolut adorabila care nu m-a lasat niciodata balta, nu as renunta la tine orice ar fi."

"aa..cam atat. sa ma tii minte. .. eu sigur o s-o fac"

" Ai cei mai frumosi obrajori. O sa ramai mereu "scumpetea mea scumpa" in lista mea de mess si mai ales in mintea mea"

"Baaii..tine bine minte.. sfarsitul nu-i aici!.. o sa plangem rau si nu vreau sa terminam acum..mai vreau vre-o cinci ani.. sau mai mult. O sa-mi fie dor de absolut tot.."

"Eu te iubesc pentru ceea ce esti, pentru tine ca persoana! sa nu uiti asta, si sa nu uiti ca, desi vom pleca, desi colectivul 8a nu va mai exista, eu te voi iubi, Acum sunt in ora de engleza, ultima ora...am lacrimi in ochi. Imi va fi dor de tot. S-au legat atatea relatii intre noi, ne intelegem atat de bine.."

Si uite ca totusi am ramas aici, impreuna. Va iubesc.. si mi-e dor de voi.

Venin dulce

Iubire

Zambete

A fost..

Inlantuire

De amintiri

Mi-ai fost

Cenusa

In suflet

Si-ai plecat

Si-am renascut

Simt parfum

De fiori

Si-ai plecat

Si m-am intors

Si m-am pierdut

Nu mi-e dor

Sa nu revii

Timpurie

Inghetata

Dureroasa

Amintire..

Venin dulce..

Atunci, acum. Pentru totdeauna!

Las regretele pentru mai tarziu. M-am indragostit.

O noapte dulce, cu luna si stele.. lumea intreaga. Si noi doi.

Sau nu.

Si mi-a povestit ca regreta multe lucruri. Mi-a povestit ca.. cel mai mult regreta faptul ca a fost acolo pentru toata lumea. Nu ca nu ar fi ceva din felul ei de a fi, doar ca lumea pe care si-a imaginat-o ea a disparut. Credea ca daca oferi sentimente, este imposibil sa primesti –nimic- in schimb. Dar a aflat ca se poate. Se poate ca ceea ce vezi in fata ta sa fie o iluzie, se poate ca cei ce iti sunt aproape sa fie umbre neinsufletite. Toata lumea uita. Toata lumea o sa uite la un moment dat si de tine. Mi-a mai povestit ca ea credea ca a invatat ce inseamna prietenia, si ca a vrut sa ii invete si pe altii dar ei nu au lasat-o. Mi-a spus ca nu mai poate fi ea.. pentru ca lumea a dat-o la o parte. Mi-a spus ca a decis sa se inchida in ea…si ca e mai bine. Mi-a spus ca sunt putine momentele in care ii pasa si o doare, dar ca in acele momente spera cu tot sufletul ca ceilalti sa ii duca dorul. Credea ca e imposibil ca ani intregi sa fie uitati. Mi-a spus ca vede in jur numai falsitate si minciuni, iar ca lumea ei este una mai frumoasa, este colorata si plina de viata, iar cei ce totusi au reusit sa ramana acolo, sunt considerati oameni speciali pe care ii iubeste. Multumesc celor care inca sunt acolo.

### S.O.J

# Era joi seara. Bolta cereasca se inegrea cu fiecare secunda ce trecea. Lumina lunii inlantuia incet-incet micile stele ce erau intiparite pe cer precum pistruii pe un chip, precum pistruii pe chipul unei fete cu ochi mari, verzi si patrunzatori ce pasea intr-un ritm haotic pe asfaltul aproape ud.

# Ochii ii sclipeau la presiunea acestui gand, iar respiratia sa se transformase intr-o alternare dezordonata de sunete. Tenul palid ilustra aceeasi ingrijorare, ce era aparent camuflata de firele brune de par ce se miscau regulat, parca dansand.

# Era intuneric deja. S-a oprit o clipa, pentru a rasufla. Felinarul singuratic din capatul strazii ii descoperea, sub a sa lumina, suavele buze. Cineva ii marturisise in trecut ca buzele ei se aseamanau unei ispite. Dar nici acum nu putea intelege cu adevarat de ce. In contrast cu tenul ei palid, buzele erau de-un rosu nemaintalnit, insa cruzimea cu care erau despicate de muscaturi naucea tot farmecul culorii lor. Singurul lucru care il putea admite despre buzele ei, era ca si le putea imagina intr-un tablou ce intruchipa perfectiunea, o perfectiune mata, stearsa, riguroasa nicidecum ispititoare.

# Isi continua drumul infrigurata, caci afara incepuse sa ploua. Mii de lacrimi ce curgeau din cer se frangeau la atingerea gecii ei. Era liniste in jur. Era liniste si in interiorul ei, insa in acea liniste, se puteau auzi ecourile mute ale acelor ganduri ingrijoratoare.

# Vazand lumina stinsa, rasufla usurata. Se grabi spre a urca scarile, in timp ce isi cauta cheile printre gramada de caiete si pixuri din ghiozdan. Sunetul cheii ce se rasucea in broasca rasuna in scara ca un strigat. Inima ii tresari si inclestandu-si dintii apasa pe clanta si intra in apartament. Lumina era stinsa.

# Camera ei era de un auriu spre brun straniu, mobila avand o nuanta dulce de maron ce contrasta peretii. Peretele in dreptul caruia se afla biroul avea cateva mici de desene facute manual chiar de Ella, iar in coltul din dreapta sus avea un panou mare, pe care erau puse poze ce marcau cele mai importante momente din viata ei.

# Tavanul era cel mai impresionant detaliu din camera ei. Dintr-un colt al camerei pornea trunchiul unui copac ce-si asternea ramurile pe tot tavanul, fiind si acesta pictat de ea manual. Ea isi vedea camera ca pe un muzeu, spatiu in care isi etala cele mai ascunse pasiuni.

# Nota: In ultimele zile am fost atat de obosita incat nu am reusit sa mai scriu dupa ce am ajuns acasa. Dupa cum am anticipat, aceste lucruri le stiam dinainte, dar cu toate aceastea am invatat ca oamenii sunt buni, sau rai (depinde de situatie) fara motiv unii cu alti, ca un gest precum un zambet, o incurajare te poate face sa mergi mai departe. Ca in viata exista oameni care te iubesc neconditionat. Am depasit “criza” prin care am trecut acum cateva saptamani. Si am ajuns la concluzia ca, nu exista experienta din care sa nu inveti ceva.

# “Daca intr-o relatie nu exista greutati, atunci nu exista nici valori apreciate. Nu exista nimic pana la urma, o persoana care iti este zilnic alaturi, este o persoana care te iubeste si care nu asteapta nimic in schimbul iubirii sale. Te iubesc “

Suc din fructe rosii.

Craciunul…Craciun Fericit tuturor. Pana acum am avut senzatia ca si al meu este. Pana acum am incercat sa ascund sentimentul de singuratate ce mi s-a impregnat in esenta firii. Am incercat sa ascund asta cu fiecare gest. Ieri am fost cea mai fericita persoana deoarece credeam pentru prima data cu adevarat ca iti pasa. Ieri am trait un vis, in care credeam cu toata fiinta mea. Dar oricine stie ca visele nu devin relitate. Te-am considerat Craciunul meu, si imi pare rau ca am avut atatia martori la naivitatea mea. Nu-mi place sa ma ascund de adevar dar devine inevitabil..nu pot sa admit nimic..iar motivul principal este ca nu te inteleg. Nu te cunosc..deloc. Mi se pare incredibil. Mi-e greu sa cred acea persoana pe care ma bazam mai mult decat pe oricine…imi este necunoscuta. Imi este greu sa admit ca sunt aceeasi persoana naiva si cu capul in nori care nu vede adevarul decat dupa ce se loveste de el…exact la fel eram si cu cativa ani in urma. Sunt confuza. Ma intreb daca si tot ce am invatat de la tine nu este cumva o minciuna. Poate imaginatia mea infloreste prea mult orice situatie. Poate mi-a acaparat ratiunea si viata. Poate se joaca cum vrea si cand vrea cu ele. Mi-e greu sa cred ca din cauza confuziei mele exista ganduri..suspine..ezitari. Nu-mi vine sa cred ca tocmai tu esti motivul confuziei mele, si ca din cauza ta, poate pe altii ii doare. Poate au avut dreptate, poate imi fac rau singura, si poate nu are rost pur si simplu. Si daca stau sa ma gandesc la tot ce am scris mai sus chiar asa si e. Dar cine sunt eu? Eu nu sunt asa. Mie imi place sa cred ca sunt altfel. Acel altfel definit prin unic. Ratiunea mea ingusta si fragila insuseste acest unic. Imaginatia mea desprinsa din vise si povesti defineste acest unic. Dar orice ar fi, si oricum as fi, nu sunt o papusa. Nu am sfori, nu am un zambet fals, nu sunt facuta din plastic sau din lemn. Am o inima, am idealuri.. poate prea indraznete dar le am, am propriile principii si ciudatenii, poate sunt doar amanunte in infaptuirea portretului fiintei mele dar sunt cele ce il definesc cu adevarat.
Suc din fructe rosii, ha-ha. Am pofta de vanilie, de piersici, de scortisoara. Vreau sa vad zapada, din spatele unui geam al unei cabane vechi, mirosind aroma unui ceai, sau a ciocolatii calde. Este genul de liniste de care am nevoie, si astept din ce in ce mai nerabatoare acest moment… mai sunt doar cateva zile. Poate in acea clipa imi voi reveni din somnul acesta ce tine de cativa ani buni. Poate atunci o sa trec peste zapaceala ce o vad pe strada zi de zi, si care mi-a patruns in viata, peste tot ce mi se pare ca ma inebuneste literalmente. Peste sentimentul de singuratate, si peste faptul ca imi este frica, din atatea mii si mii de motive.
Pana atunci.. Sarbatori fericite!