Suc din fructe rosii.

Craciunul…Craciun Fericit tuturor. Pana acum am avut senzatia ca si al meu este. Pana acum am incercat sa ascund sentimentul de singuratate ce mi s-a impregnat in esenta firii. Am incercat sa ascund asta cu fiecare gest. Ieri am fost cea mai fericita persoana deoarece credeam pentru prima data cu adevarat ca iti pasa. Ieri am trait un vis, in care credeam cu toata fiinta mea. Dar oricine stie ca visele nu devin relitate. Te-am considerat Craciunul meu, si imi pare rau ca am avut atatia martori la naivitatea mea. Nu-mi place sa ma ascund de adevar dar devine inevitabil..nu pot sa admit nimic..iar motivul principal este ca nu te inteleg. Nu te cunosc..deloc. Mi se pare incredibil. Mi-e greu sa cred acea persoana pe care ma bazam mai mult decat pe oricine…imi este necunoscuta. Imi este greu sa admit ca sunt aceeasi persoana naiva si cu capul in nori care nu vede adevarul decat dupa ce se loveste de el…exact la fel eram si cu cativa ani in urma. Sunt confuza. Ma intreb daca si tot ce am invatat de la tine nu este cumva o minciuna. Poate imaginatia mea infloreste prea mult orice situatie. Poate mi-a acaparat ratiunea si viata. Poate se joaca cum vrea si cand vrea cu ele. Mi-e greu sa cred ca din cauza confuziei mele exista ganduri..suspine..ezitari. Nu-mi vine sa cred ca tocmai tu esti motivul confuziei mele, si ca din cauza ta, poate pe altii ii doare. Poate au avut dreptate, poate imi fac rau singura, si poate nu are rost pur si simplu. Si daca stau sa ma gandesc la tot ce am scris mai sus chiar asa si e. Dar cine sunt eu? Eu nu sunt asa. Mie imi place sa cred ca sunt altfel. Acel altfel definit prin unic. Ratiunea mea ingusta si fragila insuseste acest unic. Imaginatia mea desprinsa din vise si povesti defineste acest unic. Dar orice ar fi, si oricum as fi, nu sunt o papusa. Nu am sfori, nu am un zambet fals, nu sunt facuta din plastic sau din lemn. Am o inima, am idealuri.. poate prea indraznete dar le am, am propriile principii si ciudatenii, poate sunt doar amanunte in infaptuirea portretului fiintei mele dar sunt cele ce il definesc cu adevarat.
Suc din fructe rosii, ha-ha. Am pofta de vanilie, de piersici, de scortisoara. Vreau sa vad zapada, din spatele unui geam al unei cabane vechi, mirosind aroma unui ceai, sau a ciocolatii calde. Este genul de liniste de care am nevoie, si astept din ce in ce mai nerabatoare acest moment… mai sunt doar cateva zile. Poate in acea clipa imi voi reveni din somnul acesta ce tine de cativa ani buni. Poate atunci o sa trec peste zapaceala ce o vad pe strada zi de zi, si care mi-a patruns in viata, peste tot ce mi se pare ca ma inebuneste literalmente. Peste sentimentul de singuratate, si peste faptul ca imi este frica, din atatea mii si mii de motive.
Pana atunci.. Sarbatori fericite!

Patetic! Patetic! de 3.000 de ori PATETIC!

Cand ceva este al meu, pai tre' sa fie al MEU [punct!]. Nu exista cale de mijloc. Doamne daca este ceva ce urasc pe lumea asta e ca cineva sa imi ia locul, sau cel putin sa am impresia asta. Si dupa ce ca si asa lucrurile erau destul de aiurea.. oare?.. candva?..

Iubire...un cuvant pe care multi nu-l inteleg

Dar e folosit prea des, incotro ma-ndrept?
Incotro sa alerg...erai startul meu
Mi-am pus incredere in tine si in bunul Dumnezeu !
Vreau , sa te mai tin de mana macar odata
Sa ma imbib cu parfumul tau care ma imbata.

Dar astea au fost, prezentul acum imi apasa pe rana

Si amintirea povesti noastre e cu poza ta in rama.
Iti reprosam ca imi stai pe cap ca, ca nu ma lasi sa traiesc,
Vroiam sa fiu liber cu ai mei, vroiam sa cred ca nu iubesc...
Ca nu depind de nimeni, ca nu am nevoie de ajutor
Ca daca reuseam in doi simteam ca raman dator.
Si te-am vazut cu ea de mana , m-am blocat pentru o clipa,
Pentru prima data in viata pareai chiar fericit(a).

/

Am pe-obraz raze de soare,dar in sufletul meu ploua
Nu mai am puterea de-atunci,atunci luptam in doi
N-am nevoie de tine dar am nevoie de noi.

Ciudat inca-ti simt absenta pare aberant
Da stai de prea mult timp in inima mea..

/

As vrea sa pot te simt din nou aproape, din nou esti departe
As vrea sa pot sa promit ca iubirea noastra inca arde

Inca din prima secunda cand te-am vazut aveam sageti in piept

Eu am ales sa plec dar inima mea m-a obligat sa astept.

As vrea...macar o data sa te vezi prin ochii mei ...

Si da ! Mai am acelasi vis, dar oare iti mai pasa ?

Oare iti mai pasa ? Oare iti mai amintesti ?

De noi, chiar daca intre timp stiu ca traiesti alte povesti

Nu ma regasesc, ma pedepsesc ca nu-ti iertam nimic
Incep sa inebunesc cand vad ca azi ma vezi doar un amic(a)
Iubirea noastra-i adormita dar as vrea sa stiu ca...
Acolo unde esti, cu cine esti, esti chiar fericit(a)

/

Macar stii, inima mea de`atunci intr`una bate

Razbate cu gandu` ca poate orice rani pot fi alinate. . .

Si acum o mie de ganduri m-apasa

Lasa ploaia sa vina sa treaca
Lasa cerul sa cada, sfintii sa vada
Ca oamenii plang cateodata!..

[Vescan!]

Ora de psihologie. [2]

Este o zi de toamna minunata. Ador toamna! M-am gandit sa ies afara si sa iau putin aer. Mi-am luat puloverul albastru, un stilou, un carnetel si aparatul de fotografiat. Cand am deschis usa scarii razele soarelui mi-au inundat chipul. Am luat-o usor pe aleea de langa bloc, spre parc. Cand am ajuns in fata parcului am vazut cel mai frumos copac pe care l-am vazut vreodata. Era caramiziu-auriu. Am profitat si i-am facut o poza. Ajungand la lac, m-am izbit de propria imagine de parca m-as fi uitat intr-o oglinda. Era atat de clara incat am putut observa nuanta neobisnuit de deschisa a ochilor mei caprui. Acest lucru mi-a amintit de o intamplare din trecutul meu si inima mea s-a cutremurat la aparitia multor sentimente ciudate si de neinteles, urmate de un fior adanc. Am continuat sa merg, de data aceasta pe langa lac. Am ajuns in centrul parcului. Peisajul era splendid, frunzele aramii se jucau prin aer melancolice sub bataia vantului, iar razele de soare luminau imprejurimea si o puneau inevitabil in ipostaza unui loc magic. M-am hotarat sa mai fac o poza, apoi am privit-o cu zambetul pe buze. Uitandu-ma atent am observat o poarta aproape transparenta ce avea lacatul deschis, parca ademenindu-ma intr-o lume vazuta numai de mine. M-am dezmeticit repede si privind in jos am vazut o bucata de hartie pe care scria "Te astept la stejar". Am continuat sa merg si langa vechiul stejar am gasit o cutiuta mica, verde, cu o fundita cam sifonata ce avea capsat un biletel pe care scria " Mi-ai lipsit!". Am luat cutiuta, am deschis-o si am gasit un minunat lantisor cu cruciulita. Si-a amintit cat de mult imi doream unul... in cutiuta mai era un biletel pe care scria "7 fara un sfert, in fata scarii tale". Fericita am plecat spre casa. Imediat ce am ajuns m-am dus la calculator sa descarc pozele si sa beau o ceasca de ceai de tei cu miere si lamaie. Am gasit pe birou o revista unde scria in dreptul zodiei mele "Astazi va fi o zi speciala". Nu mi-a venit sa cred. Am decupat articolul si l-am lipit impreuna cu cele doua poze pe peretele de langa birou, pe panoul meu verde cu poze. Zambind din nou, mi-am aranjat parul si am coborat in fata scarii.